NOIZZ Manifest

NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ
+ NOIZZ

NOIZZ Manifest

M-am săturat de tine! M-am săturat să te văd cu capul în telefon în timp ce prietenii tăi râd lângă tine. M-am săturat să te văd cum stai în trafic, în șir indian, cuminte, așteptând să-ți vină rândul la stop. M-am săturat de comoditatea ta, m-am săturat de pasivitatea ta și de cum lași capul în jos când șefă-tu îți zice o aberație și tu n-ai curaj să-ți spui părerea.

M-am săturat să mă învârt în acest cerc de „Hai, că merge și așa” și „Asta-i România, asta-i țara în care trăim”. M-am săturat de cât de plictisitor ești și cum stai și te învârți în cerc, în timp ce-ți dai cu părerea de pe margine, în timp ce lucrurile importante se întâmplă lângă tine.

M-am săturat să tot zici „NU” și să te ții cu degetele de rutina ta obositoare și de zona ta de confort ca și cum ai înțeles ceva din existența ta pe această planetă, adică să-ți duci orele în același fel, după același tipar, zi după zi, după zi.

M-am săturat să te pierd în mulțime și de cât de banal ești! Tic-tac, e timpul tău, prietene! E despre tine. E despre cum nu-ți mai muști limba și începi să te aduni și să ai curaj.

E despre a-ți asuma cine ești și ce vrei. E despre bărbați care merg ținându-se de mână pe stradă și femei care mănâncă shaorma la 12 noaptea. E despre atitudine și despre libertatea de a fi tu însuți.

E despre propriile valori și despre păreri argumentate, despre dezbateri în contradictoriu și riscuri asumate. E despre mai multe spitale și mai puține biserici, despre educație sexuală în școli și despre lupta pentru lucrurile în care crezi.

Vorbesc despre iubire în toate formele ei, cât mai departe de doctrine tradiționale și șabloane impuse de cei înguști la minte. E despre tine! Mergi la festivaluri, filme, concerte, descoperă locuri noi și mișto din orașele în care ajungi sau în care locuiești. Îmbracă-te cum simți, fie că stai la cort sau la un hotel de 5 stele. Nu te mai adapta pentru a-i mulțumi pe toți. E imposibil!

Deschide ochii, nu-ți mai căuta modele și nu mai crede că vei reuși dacă faci tot ce ți se spune. Nu mai accepta indivizi aroganți care nu știu să inspire, ci doar aleg să-și facă cât mai cunoscută poziția de putere.

Prietene, nu uita să fii copil, chiar dacă ești adult! Scuză-te mai puțin și fă mai mult. Dezvoltă-te, fă greșeli, cazi iar și iar și iar, până când n-ai să mai vrei să te ridici și apoi adună-te și stai drept!

Fă zgomot, m-am plictisit de liniște! Schimbă lucrurile! Ridică-te odată de pe canapea, ieși din casă, lasă liftul, ia-o pe scări, salută-ți vecinii și uită-te în jur. Nu-ți mai da volumul la minimum, când nici măcar nu-ți aud vocea! Pune întrebări incomode, revoltă-te, informează-te și pune-ți creierul în mișcare. E plină lumea de legume obediente! Make some NOIZZ, e atât de simplu!

NOIZZ crew: Hara Ilie, Ana Tepșanu, Gruia Dragomir, Iulia Sandu, Sebastian Vizan, Bianca Bârsan, Petru Vasile, Camelia Ioana, Cristian Dina, Răzvan Mihalachi.